EXCLUSIV | Magistrații nu vor să piardă pensia mai mare ca salariul, care ajunge la zeci de mii de lei lunar. Peste 100 de judecători și procurori au cerut pensionarea în octombrie, de cinci ori mai mulți într-o lună și o treime din tot anul

EXCLUSIV | Magistrații nu vor să piardă pensia mai mare ca salariul, care ajunge la zeci de mii de lei lunar. Peste 100 de judecători și procurori au cerut pensionarea în octombrie, de cinci ori mai mulți într-o lună și o treime din tot anul
Sursa: ICCJ
Publicat: 22/11/2022, 08:00
Actualizat: 24/11/2022, 03:18

Numărul magistraților care au vârsta de pensionare și aleg să facă acest pas acum pentru a evita schimbările legislative așteptate până la finalul anului, care ar putea să ducă și la pensii mai mici, a ajuns la un nivel record. Cifrele obținute de Gândul de la Consiliul Superior al Magistraturii arată impactul declarațiilor publice recente ale ministrului Muncii privind proiectul care ar introduce criteriul contributivității la stabilirea pensiei magistraților, implicit reducerea acesteia. Valul de pensionări va amplifica deficitul de magistrați, o problemă veche, pentru care sistemul judiciar nu a găsit soluții, motiv pentru care soluționarea dosarelor de la instanțe și parchete durează, în unele cazuri, și mai mulți ani. 

  • În luna octombrie, au cerut pensionarea 107 magistrați, de aproape cinci ori mai mulți față de septembrie și de peste șapte ori mai mulți comparativ cu luna august.
  • Numărul cererilor de pensionare din octombrie reprezintă o treime din totalul judecătorilor și procurorilor eliberați din funcții prin pensionare în zece luni din 2022.
  • Reforma pensiilor speciale ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2022, conform termenului asumat în PNRR. Guvernanții trebuie să găsească soluții pentru ca pensiile să nu mai depășească salariile.
  • Aproape 10.000 de persoane primesc pensii speciale, peste 50% dintre acestea fiind foști judecători și procurori. Cea mai mare pensie medie de serviciu în cazul foștilor magistrați depășește 21.000 de lei. Pe primul loc în topul celor mai mari pensii brute încasate de foști judecători și procurori este pensia de aproape 80.000 de lei încasată lunar de un fost magistrat.

Rediscutarea condițiilor de ieșire din sistem a judecătorilor și procurorilor vine în contextul propunerilor pentru reforma pensiilor speciale, asumată de România în cadrul Planului de Redresare și Reziliență (PNRR), proiect care trebuie adoptat până la finalul acestui an.

Proiectul privind pensiile speciale este aproape finalizat și va ajunge în câteva zile la Guvern pentru aprobare, apoi va fi trimis Parlamentului, a anunțat luni ministrul Muncii, Marius Budăi, precizând că ”îndeplinește toate criteriile din PNRR” și pentru elaborarea lui s-a discutat în paralel ”cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială”.

Banca Mondială, consultantul însărcinat în acest demers, a recomandat ca toate pensiile să țină cont de contributivitate, nicio pensie să nu mai depășească salariul din timpul serviciului, iar vârsta de pensionare pentru cele șase tipuri de beneficiari de pensii speciale din România să crească treptat de la 60 la 65 de ani.

Pentru judecători și procurori, Banca Mondială a recomandat revizuirea dreptului de a se pensiona la orice vârstă, dacă au cel puțin 25 de ani de activitate profesională. Cerința de 25 de ani ar trebui să fie crescută treptat până la 30 de ani și ar trebui introdusă o prevedere privind vârsta minimă de pensionare.

Cererile de pensionare ale magistraților au crescut de cinci ori într-o lună

Informațiile despre recalcularea pensiilor speciale și creșterea vârstei de pensionare au făcut ca, până la finalul lunii octombrie, 107 magistrați – dintre care 67 de judecători și 40 de procurori – să depună cereri de eliberare din funcție prin pensionare, arată datele Consiliului Superior al Magistraturii, transmise la solicitarea Gândul.

Cu o lună înainte, în septembrie, numărul total al celor eliberați din funcție prin pensionare era de aproape cinci ori mai mic – 23 de magistrați, dintre care 13 judecători și 10 procurori. Atunci, era o ușoară creștere față de luna august, când au cerut să se pensioneze doar 15 magistrați, dintre care 6 judecători și 9 procurori.

Cei 107 magistrați care și-au anunțat oficial în octombrie dorința de a avea actele de ieșire din sistem reprezintă aproximativ o treime din cei eliberați din funcție în tot anul 2022. În primele zece luni ale anului au cerut să se pensioneze 378 de magistrați, dintre care 220 de judecători și 158 de procurori, mai arată datele transmise de CSM pentru Gândul.

„Există o anumită îngrijorare și o anumită neîncredere”

Conducerile majorității instanțelor din țară, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, avertizaseră, în declarații oficiale, cu privire la impactul proiectului de lege asupra corpului magistraților, implicit a înfăptuirii actului de justiție.

În paralel, reprezentanții sindicaliștilor din penitenciare au cerut, la începutul lunii noiembrie, șefului statului, Consiliului Suprem de Apărare a Țării și directorului Serviciului Român de Informații să ia măsuri pentru a redresa ceea ce consideră că reprezintă o situație de slăbire a siguranței și apărării cetățenilor și de scădere a calității actului de justiție, cauzată de creșterea numărului de cereri de plecare din poliție, armată, penitenciare și magistratură, după anunțarea proiectului de act normativ în spațiul public, la finalul lunii octombrie

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Marian Budă, a detaliat, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, valul de nemulțumiri din sistem.

Răul s-a produs, adică un mare număr de judecători și, respectiv, procurori au formulat cereri de pensionare – sigur, cei care au îndeplinit condițiile de a ieși la pensie potrivit dispozițiilor legale în vigoare -, deși noi am încercat să avem diverse discuții formale, să îi liniștim, ăsta este cuvântul potrivit. Totuși, există o anumită îngrijorare și o anumită neîncredere”, a spus președintele CSM.

Obținerea deciziei de pensionare nu înseamnă automat ieșirea din sistem, ci un fel de securizare a condițiilor de pensionare de la acel moment.

„Sigur, noi sperăm că poate se mai răzgândesc, că între timp pot să ceară să nu se pună în aplicare decizia de pensionare, până a fi trimisă președintelui României, abia din acel moment nu se mai poate reveni”, a explicat președintele CSM.

Magistrații au cele mai multe pensii speciale. Pensia medie depășește 20.000 de lei

În statistica din septembrie a Casei Naționale de Pensii Publice, la capitolul beneficiari de legi speciale (pensii de serviciu) erau 9.890, cu 11 mai mulți decât în luna precedentă, cei mai mulți – 4.786 – fiind foști judecători și procurori.

Numărul pensionarilor de serviciu fusese, în august 2022, de 9.879, cu 15 în plus faţă de luna precedentă (9.864). Cei mai mulți, 4.763, suni beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, iar această categorie – care are cele mai mari pensii medii de serviciu – a crescut cel mai mult, cu 30 de persoane.

Acești beneficiari, foști magistrați, au cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.102 de lei, din care 19.747 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.160 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Luna trecută, aceasta era de 20.885 lei.

La polul opus, peste 3,5 milioane de pensionari, adică peste 70%, trăiesc cu mai puțin de 2.000 de lei pe lună. Dintre aceștia aproximativ 1,31 milioane primesc o pensie de până în 1.000 de lei lunar, respectiv nivelul fostei pensii sociale minime garantate, în prezent indemnizația socială pentru pensionari.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României